Predispoziţie spre absurd Ep.1

- Deci asta e tot? spuse un pic nedumerit.
- Da...
- Deci nu tu scop nobil, nu tu adevăr suprem, nici măcar o idee de ascensiune spirituală...nimic?! continuă intrigat.
Cu un calm neomenesc, răspunse:
- Nu...de fapt adevărul suprem este că nu există adevăr suprem şi asta în esenţă îl face adevărul suprem. Dacă reuşeşti să îţi deschizi mintea şi să înşelegi această grăire aparent paradoxală, atunci o să poţi începe să percepi acest "univers".
- Pff...tocmai ce ai zis că nu există un scop anume, aflarea scopului nu poate înlocui scopul pentru că altfel ne-am pierde întrun cerc al dracului de vicios şi...
- Şi întradevăr asta faceţi. Dacă stai un pic şi analizezi, vă impuneţi idealuri mărunte încă din genunile existenţei voastre! Când mă fac mare vreau să fiu doctor, când o să fiu mare o să fac ce vreau eu, o să fiu pompier, vreau să fiu ca tata...şi apoi începe urcuşul anevoios al lui Sisif...
- Cum îţi permiţi să ne judeci, cine eşti tu să ai asemenea putere? strigă revoltat.
- ...si de fiecare dată când ajungeţi în vârf vă răsar alte şi alte vârfuri în depărtare care trebuiesc cucerite. Care e finalitatea? Şi când o să se termine vârfurile, ce-o să vă faceţi?
Albul camerei în care se afla devenea apăsător. Nu înţelegea de ce i-a fost ignorată remarca, de ce este judecat?...dacă este judecat...
- Mă înţelegi greşit dacă ai impresia că te...că vă judec. Eu exprim lucrurile aşa cum sunt ele, poţi să mă asemui cu o...oglindă. Reflect, dar nu refract. Asta faceţi voi, refractati, treceţi totul prin îngusta prismă a propriei gândiri...

(va continua)