Predispoziţie spre absurd Ep.2

- AŞA ÎNVĂŢĂM!! şi după câteva momente de linişte...Aşa evoluăm noi, asta e natura noastră, asta e firea omenească.
- Crezi că înţelegi mersul lucrurilor?! răspunse cu acelaşi calm suprauman. Cutezi să te aperi cu beţe şi pietre împotriva vijeliei?
O tăcere caldă se lăsă în cameră. Ochii i se mişcau rapid ca şi când ar fi citit o carte imaginară. O broboană de sudoare alunecă uşor de la tâmplă peste obraz şi îşi continuă coborârea pe bărbie, nepăsătoare parcă, iar după un moment de pauză se desprinse şi căzu pe pantalonii săi albi. Nu observă.
- E ciudat, e foarte ciudat. De ce vijelie? Mă pregăteşti pentru...
Deşi ştia exact ce vroia să spună, cuvintele parcă se împotriveau să iasă. În şoaptă, spuse:
- Cine eşti tu de fapt?
- Eu? răspunse aproape surprins. De ce trebuie să fiu cineva sau ceva anume? La început a fost una din cele mai bune calităţi ale voastre, însă cu timpul se pare că a devenit o greutate, o povară, o necesitate. Sigur, raţionalizarea fiecărui aspect al acestei lumi v-a ajutat enorm în lupta pentru supravieţuire, nimeni nu poate nega lucrul acesta. Totuşi...ceva vă scapă, ceva nu este aşa cum trebuie. Stii prea bine despre ce vorbesc, până la urmă de aceea eşti aici. Ai privit pentru o fracţiune de secundă soarele şi nu numai că în momentul următor ţi-ai întors privirea, dar ai fugit şi te-ai ascuns sub plapumă.
- Nu înţeleg...şi închise ochii, plecându-şi capul şi sprijinindul de genunchiul stâng.