Dansul celor doi...

Victoriei
E destul de pustiu, turma probabil e plecată la mare. Mă urc în metrou liniştit iar gândul îmi zboară departe, pierdut pe o melodie suavă. Impresionantă capacitate avem de a ne concetra asupra unui singur sunet excluzând celelalte zgomote.
Romană
O brunetă interesantă se urcă pe uşa din dreapta mea şi îmi aruncă o privire "ucigătoare" în timp ce se îndreaptă spre uşa opusă. Nu schiţez nimic. Uşile se închid iar metroul se grăbeşte să ajungă la următoarea staţie.
Universitate
"Atenţie se închid uşile. Urmează staţia Unirii cu peronul pe partea stângă!". În mintea mea urmă completarea de care azi nu am avut parte..."vă rugăm permiteţi închiderea uşilor"...mă întrebam cum de a ajuns acest lucru să fie sesizabil doar când nu este spus. Suntem chiar atât de mult obişnuiţi cu turma de bizoni? Mintea îmi zbură repede în altă parte. Un gând aievea îmi veni şi am zis să încerc ceva...
M-am orientat către uşa unde se oprise bruneta, sigur o să coboare la Unirii mă gândeam, şi o privesc fix în ochi în timp ce mă îndrept spre uşă oprindu-mă lângă ea. Îmi urmări privirea şi îi scăpă un mic zâmbet în colţul gurii. Să dansăm mi-am zis în gând.
Unirii
Uşile se deschid şi o iau înainte pe scări. Nu în grabă dar nici ca luni dimineaţa. Ajung sus şi mă opresc pe dreapta aşteptând bruneta. Îi caut privirea, mă urmăreşte şi ea cu privirea iar în timp ce trece pe lângă mine ridic uşor sprânceana stângă (dreapta e defectă şi nu o pot ridica). După ce se distanţează un pic, o urmez (oricum trebuia să schimb şi eu).
Ajuns pe peron văd că s-a postat în direcţia în care mergeam şi eu, ce noroc mi-am zis, să continuăm dansul!
Probabil m-a văzut, nu ştiu sigur, în general femeile au un al nouălea simţ în legătură cu lucrurile astea. Când metroul a sosit în staţie, am făcut astfel încât să mă aşez la o uşă de ea dar în acelaşi vagon. Metroul era destul de gol. Ne-am urcat aproape simultan şi ne-am îndreptat către acelaşi loc. Ne-am oprit faţă în faţă şi i-am făcut semn să ia locul. Ea a zâmbit iar eu m-am aşezat lângă.
- Te cunosc de undeva? zise ea;
- Nu, zic eu, n-ai de unde să mă cunoşti;
- De ce nu? Întâlnesc destul de multe persoane şi nu le ţin minte pe toate, mă gândeam că poate te cunosc...
- Păi putem încerca...
- Ioana, zise ea şi îmi întinse mâna...
...
Staţiile au trecut fără să le simţim...
...
1 Decembrie 1918
Ne-am pregătit să coborâm...ea a mers în stânga, eu în dreapta...frumos dans mi-am zis în gând şi am urcat scările fără să privesc înapoi...