- Ştii ce o să urmeze?
- Nu, dar simt că încă nu sunt pregătit să merg mai departe. Vreau să aleg...
- Să alegi ce anume? Când să mergi mai departe? Dacă ai face un pas înapoi ai să vezi că alegerea este un concept atât de uman. Necesitatea de a avea controlul, de a ţine frâiele propriei existenţe vă limitează atât de mult încât uitaţi de fapt de ce sunteţi aici...
- Dar fără control ar fi haos...universul ne arată că fiecare lucru, fiecare fiinţă are o structură comună...acelaşi tipar. Fără control nu am fi aici.
- Cât se poate de fals. Nevoia aceasta rezultă din frica de necunoscut, daca toate urmează o logică, dacă se întâmplă după un anumit tipar atunci nu ar mai exista imprevizibilul deci nu ar trebui să fii mereu în alertă pentru a preveni ceva la care nu te-ai gândit şi anticipat.
- Ciudat cum actionează frica asta...pe unii îi ţintuieşte iar pe alţii poate chiar îi motivează spre cunoaştere...
- E doar o chestiune de...modelare.
O pată neagră în depărtare îi atrase atenţia. Fără ezitare începu să alerge către ea dar oricât de mult încerca părea că nu se apropie deloc. Mări ritmul, se gândi că trebuie să alerge si mai repede...mai repede...
- Nu este o chestiune de viteză, se auzi întrerupându-i şirul gândurilor.
Se opri. Pata neagră dispăru.
- Un univers care încearcă să se cunoască, spuse. Hmm...
vineri, 4 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu