Predispoziţie spre absurd Ep.20

- O analogie foarte bună ar fi cea a unui scafandru care explorează adâncurile mărilor. Se află întrun mediu care nu-i permite să existe în forma sa îniţială şi de aceea are la dispoziţie un mijloc de a exista în acest mediu. Şi continuând analogia, rezerva sa de oxigen este limitată.
- Deci aceste „intruziuni” efemere sunt doar pentru a afla informaţii. Deja am un sentiment de inutilitate şi fatalism. Toată viaţa adun informaţii ca apoi să dispar fără urmă în neantul cosmosului.
- Energia pură nu poate exista în adevărata sa formă în acest univers, e ca şi când ai încerca să introduci un cub printrun punct.
- Asta ar însemna că structura extraversului este una formată din mult mai multe dimensiuni decât putem percepe. Practic e ca un iceberg pe mare.
- Mda, mai degrabă ca o proiecţie a unui obiect tridimensional pe o dreaptă, dar merge si paralela cu cubul de gheaţă...
- ...şi asta înseamnă că marioneta controlează ce se întâmplă şi păpuşarul simte rezultatele prin intermediul „firelor”. Cumva asta îmi asigur existenţa liberului arbitru dar nu cumva greşesc? Nu cumva următoarea decizie este rezultatul sumei tuturor deciziilor luate anterior şi toate cumulate încă de la primele secunde de viaţă sunt eu? Şi dacă ar fi aşa...din câte îmi amintesc...nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc...