- E mai bine, încerc să-l mint, schiţând acelaşi rictus imbecil.
- Pe naiba e mai bine...
Îşi aprinde o ţigară, aruncă un picior peste celalalt (parcă îi lipseşte cartea din mână ca să fie aşa cum îl ştiu) şi încearcă să se concentreze asupra mea.
- Îmi lipseşti, să ştii. Tu. Adică... vechiul tu, înainte de...
Parcă nu putea sa o spună.
Îi zâmbesc amar.
Mă ridic cu greu şi mă îndrept de spate; Blondu' nu-mi scapă nicio mişcare.
- Vrei o bere, frăţioare? îngaim.
- Da, da... îmi răspunde grăbit, de parcă îi aruncasem un colac de salvare.
Mă duc încet spre frigider. Iau două beri şi mă întorc în cameră. Puteam la fel de bine să fi luat doi pumni de cărbuni încinşi... sincer îmi era egal că era rece sau fierbinte. Oricum nu simt nimic.
- Parcă mai simt că trăiesc! încerc să-i spun cât mai coerent, înghiţind cu un nod enorm prima gură de bere.
Cred că e prima dată în viaţă când berea nu-mi exprimă nimic. Nu-mi provoacă niciun sentiment. Aş prefera să fiu mahmur şi să mă forţeze cineva să beau doi litri de vin dulce, sincer să fiu.
- Mda, parca te-aş crede, îmi răspunde Andr... Blondu' şi plescăie oarecum mulţumit de berea rece.
Îmi aprind o ţigară şi, fără ca eu să i-o cer, îmi întinde scrumiera. Heh... are acel instinct al fumătorului, care parcă simte când un "confrate" are nevoie de brichetă sau de scrumieră.
- Crede-mă că mi-e greu, îi spun lăsând privirea în pământ.
Primul fum de ţigară mă îneacă. Blondu' cască ochii mari şi ia o poziţie de gardă, gata să intervină daca aş păţi ceva.
- Nu-i nimic, sunt OK! îi spun cu vocea răguşită.
Zâmbeşte şi îmi răspunde compătimitor, ca şi când episodul cu înecatul n-ar fi existat:
- Ştiu că ţi-e greu... Te cred...
- Nu-mi spune şi că mă înţelegi! îi retez vorba pe un ton tăios.
- N-nu, nu spun! bate el în retragere. Dar... încearcă să conştientizezi exact în ce te-ai băgat, încearcă să NU MAI NEGI, încearcă să recunoşti.
- De ce nu mi-o spui în faţă? Eviţi să foloseşti cuvântul pe care amândoi ştim că îl vei folosi, până la urmă.
- Dacă-l ştim amândoi, de ce nu-l spui tu? Hai, recunoaşte, mi-o întoarce zâmbind.
- Lasă-mă cu tâmpeniile astea. Eu n-am nimic de recunoscut. Tu şi numai tu VREI să foloseşti cuvântul ăla imbecil. Dacă ştiu ce vrei să spui... nu înseamnă că sunt de acord...
- Prietene, nu o lua aşa... De câtă vreme ne ştim? Cât am vorbit la viaţa noastră?
Vocea îi tremură. Continuă, ridicând tonul:
- Cât trebuie să mai vorbim până ca tu să înţelegi CĂ EU ÎŢI VREAU NUMAI BINELE? Că eu înţeleg şi sunt conştient că te-ai băgat într-un rahat mai adânc cu trei metri decât tine în picioare şi că ai ajuns în punctul în care nu mai poţi "călca apa"?
Îl privesc. Dacă nu era el... oricine ar fi fost, sigur se alegea cu un pumn în falcă. Cu toată lipsa mea de vlagă, simţeam că-mi ard ochii şi palmele şi eram gata să mă încaier pentru orice.
marți, 18 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
daca imi permiti...
RăspundețiȘtergere..................
Se lasara amandoi pe spate in scaune, asteptand parca, sa se intample acel ceva ce intarzia sa apara... Fumau. Arar isi mai duceau berea la gura, avand grija sa nu o verse peste bordura dozei. Nu se mai priveau, pacalindu-se unul pe altul cum ca sunt undeva departe, cu ganduri de duca.
- Ce ai de gand sa faci? intreba Blondu'.
- Cum adica ce sa fac?
- Adica, exact cum te-am intrebat. Si crede-ma ca nu te intreb din curiozitate, ci pentru tine.
Iarasi tacere si mai nou, doua cutii de bere goale puse in acelasi timp pe masa.
- Mai poti sa ma privesti in ochi? Blondu' ramase aplecat asupra mesei cu coatele pe genunchi, cu o privire plina de amenintari impunand raspunsul.
- Hai, frate! Avem atatea adunate impreuna si tu imi pui intrebari tampite? Ce dracului are una cu alta? Imi vine sa te injur, dar am facut-o rar si acum ma gandesc ca nu as vrea sa-mi stric media.
Din nou ingropati in scaune, dar cu tigari noi, proaspete, abia aprinse, debordand de parfumul acelei prime inspiratii. Taceau. El nu se indupleca, iar Blondu' sigur n-ar fi dat inapoi. Iar daca la un moment dat ar fi cedat totusi, si-ar fi pastrat in el, pe veci, dezprobarea si pseudo-furia initiala.
- Stii ce? Fa tu ce vrei in sinea ta si lasa-ma pe mine sa ma aleg cu praful de pe talpi. Pentru prima data, de cand te cunosc, simt cum incep sa ma plictisesc... Ma plictisesc pentru ca pretentiile pe care le am de la tine, imi vin apriori si nu ma duc vreodata la gandul ca ar trebui sa iti explic ceva. Cum nici nu am facut-o. Chiar iti vreau numai binele, iar daca si tu mi-l vrei, mai baga o bere la baiatu' ca sa ma linistesc. Mersi anticipat. Mai ai tigari?
citesc o viata plina de vicii... nu ma refer la berile si tigarile voastre, pentru ca si eu fumez in timp ce ma gandesc la ce ati gasit sa va spuneti...
RăspundețiȘtergerecitesc o viata plina de vicii "de procedura", in care tigarile si cutiile de bere sunt acele chestii cu care ne tinem mainile ocupate, de teama ca nu o sa avem ce face cu ele si o sa le intindem unul spre altul, asteptatnd un raspuns de a carui existenta ne indoim, pe neincercate, poate nedrept...