Predispoziţie spre absurd Ep.10

Cu fiecare pas făcut se apropia şi mai mult. Ajuns în dreptul la ceea ce ar fi trebuit să fie pragul uşii, se opri pentru o fracţiune de secundă...şi apoi făcu primul pas în întuneric.
Ţinu ochii deschişi pentru a fi sigur că nu ratează nici cea mai mică urmă de informaţie legată de ceea ce s-ar afla acolo. Spre surprinderea lui, întunericul se retrase de sub talpă şi podeaua albă îşi făcu apariţia. Cu fiecare pas făcut, pătrundea tot mai mult în cameră iar negrul ce-l înconjura părea a fii ca o ceaţă groasă care se strângea în partea opusă intrării lăsând loc albului imaculat. Întreaga pâclă se condensă în forma unei siluete şterse. Simţi cum inima îi bate din ce în ce mai puternic. Făptura părea o femeie dar era schiţată grosier iar faţa ei părea ştearsă, neconturată. Se opri ţintuind cu privirea năluca.
- C-c-cine esti? spuse stăpânindu-şi cu greu tremurul din glas.
Fără să facă mişcări distincte, veni înspre el oprindu-se chiar în faţa sa. Înstincitiv îşi închise ochii şi simţii adrenalina cum se împrăştia în tot corpul. Inima îi bătea atât de tare încât avea impresia că în orice moment o să îi sară din piept şi o să îl lase singur să înfrunte acea arătare.
- Deschide ochii!
Începu să respire regulat în încercarea de a încetini ritmul alert în care se afla corpul său. După câteva momente deschise şi ochii...