Predispoziţie spre absurd Ep.9

- Deschide ochii!
Privi uşa şi rămase înmărmurit. Totul era negru, uşa deschisă dădea întro încăpere complet întunecată. Nu distingea nimic înăuntru, nici măcar pereţii...tot ce vedea era o pată neagră dreptunghiulară. Instinctiv făcu câţiva paşi înapoi.
- Ce se întâmplă aici? Aşa ceva este imposibil!
Acea crăpătură dreptunghiulară în uniformitatea albă a camerei era fascinantă. Deşi temător, nu putea să îşi dezlipească privirea de la acel hău negru...i se părea că îl atrage, îi răscolea sentimentele...simţea cum se duce o luptă titanică între raţional şi iraţional, încerca să pătrundă vastitatea întunecată şi nu putea...
- Vezi tu, nu poţi să cuprinzi ceea ce nu este acolo...raţionalizarea te poate duce în pragul nebuniei când eşti confruntat cu aşa ceva...
- Da, dar...trebuie...deşi nu este posibil aşa ceva...întunericul...este absenţa luminii, dar uşa aceea...delimitează o cameră deci logica dictează că ar trebui cel puţin un firicel de lumină să pătrundă şi să ofere informaţii legate de conţinut...
- Şi totuşi matematicienii au inventat mulţimea numerelor complexe...de ce oare?...
- Pentru că...dar...nu...aşa ceva se poate percepe doar cu mintea...omul nu poate vizualiza spaţialitatea unui asemenea concept.
- Şi totuşi te uiţi la aşa ceva, ba chiar te priveşte înapoi...
Deşi fiecare părticică a corpului său se opunea, începu să facă paşi mici către acea deschidere...
- Să înţeleg că, în pofida tuturor instinctelor tale, ai decis să mergi mai departe?
- Moartea...moartea nu este decât începutul...
Îşi continuă înaintarea către abisul acela întunecat...