Predispoziţie spre absurd Ep.8

Vocea aceea sinistră îi distrase atenţia de la întrebare. Parcă inconştient, se ridică si începu să alerge în direcţia de unde credea că se aude sunetul.
- Camera aceasta...nu e deloc o cameră, zise cu o urmă de frică în glas. CE ESTE LOCUL ACESTA?
Continuă să alerge... se opri...privi înapoi, sau cel puţin asa crezu...văzu o uşă.
- Şi uşa aceea de unde a mai apărut? RĂSPUNDE-MI!
- Uşa aceea nu era acolo, a apărut în momentul în care ai conştientizat existenţa ei.
- Adică...e o ieşire?
- Dacă asta vrei, asta este...alegerea e a ta.
Făcu câţiva paşi înspre uşă temător că ar putea dispărea în orice clipă. Se opri în faţa ei şi o atinse uşor, îi simţi textura, îşi trecu degetele peste lemnul rece al uşii...
- E reală, zise uşurat.
- Normal că este...şi totuşi realitatea asta de care vorbeşti...creierul uman e atât de uşor de păcălit încât cu greu te poţi baza pe ceea ce îţi zice că e real.
- Adică vrei să zici că...şi împinse uşor în uşă. E încuiată, zise surprins.
- Ha, adică îmi spui că ai uitat cum funcţionează o uşă? Cu greu pot crede aşa ceva...
Făcu un pas înapoi cât să poată cuprinde întreaga uşă cu privirea.
- Nu...nu...eu nu...am uitat...
- Şi atunci de ce nu o deschizi? Tu ai vrut să fie acolo...tu ai ales...
Închise ochii şi apăsă uşor pe clanţă. Împinse uşa încet dar ferm. Nu simţi nicio rezistenţă...