Predispoziţie spre absurd Ep.14

- Hai să începem cu începutul...de fapt nici nu ştiu cu ce să încep...mintea mi-e inundată de întrebări...
Nici nu termină bine că întregul său corp începu să vibreze necontrolat, simţea că parcă se dezintegrează şi privindu-şi mâinile observă că acestea aveau o aură ciudată, albă...îşi vedea mâinile şi în acelaşi timp se vedea pe el însuşi...se simţea pe el însuşi...
- Ce-a fost asta? zise încercând să îşi dea seama dacă lucrurile au revenit la normal.
- Nu grăbi lucrurile, tranziţia trebuie să o faci în ritmul tău. Dacă te forţezi ai putea să dispari întro clipită.
- Dar nu a fost ceva voit. S-a întâmplat pur şi simplu.
- Aşa cum am mai spus, tu ştii deja răspunsurile la toate întrebările. Cea mai bună abordare este din aproape în aproape. Începutul pe care îl menţionezi tu nu este deloc un început, este chiar mijloc şi e normal să te pierzi în noianul de informaţii. Vezi tu realitatea asta a ta este încadrată de cele patru dimensiuni, buclate în jurul lor, contorsionate şi întrepătrunse, şi ca să fac o analogie...am putea să asemuim acest univers cu o bulă de săpun care pluteşte în derivă. Dar partea frumoasă este că nu este singura bulă şi ceea ce este cu adevărat extraordinar este că fiecare din aceste universuri dau naştere la alte şi alte universuri. O multitudine de lumi de explorat...