Iubire... partea 1

- Te iubesc! Chiar te iubesc! îi spun somnoros.
Îmi zâmbeşte şi mă mângâie dulce pe faţă. Primele raze ale dimineţii încălzeau încet aşternutul şi parcă simţeam cum aerul proaspăt încearcă să intre prin geamul încă închis.
Mă ridic şi, cu privirea la ea, mă îndrept către birou. Iau în picioare blugii aruncaţi pe jos, mă împiedic şi scap o mică înjurătură.
Ea bufneşte în râs. Un râs atât de cristalin, de dulce şi de molipsitor încât uit de durerea de la degetul mic aproape instant.
Deschid geamul şi, în acelaşi timp, ridic pachetul de ţigări de pe masă.
Iau o ţigară cu disperarea nebună a lupului flămând. Mă aplec pe geam, privesc munţii şi o aprind. E acel 'ceva' în prima ţigară a zilei. E frumuseţea unui nou început; parca nu contează cum va continua. Dar prima ţigară mi-a deschis întotdeauna porţile zilei.
Mă întorc spre ea. Fără să doarmă, stătea cu ochii închişi şi se răsfăţa sub razele soarelui. Printre rotocoalele de fum, avea acea frumuseţe divină... Părea a fi statuia unei zeiţe, învăluită în ceaţa Olimpului.
- De ce mă iubeşti? mă întreabă deodată.
Încep sa râd.
- Pentru că... pur şi simplu, te iubesc... Îmi trebuie un motiv anume?
Mă strâmb şcolăreşte la ea şi continui:
- Nu mă satur de tine şi nu cred ca mă voi satura vreodată!
Râde din nou. Se vede că e fericită, dar încearcă sa n-o arate.
Mă aşez la birou. Îmi aprind o a doua ţigară. Iau sticla de cafea rece şi mă strâmb un pic după ce o gust. Din nou, un mic moment de glorie... Prima ţigară, prima gură de cafea...
Deschid caietul de notiţe şi încep să răscolesc prin ele. Bufnesc în râs.
- Cum mama naibii... abia m-am trezit şi m-am repezit în matematică...
Se ridică leneşă din pat şi vine lângă mine. Cât e de frumoasă!
- Ce nu înţelegi tu la păianjenii şi şerpişorii ăştia? întreabă inocentă.
- Eu le zic derivate parţiale şi integrale... dar sunt complet de acord cu tine... păianjeni şi şerpişori. Şi, sincer, nu înţeleg o boabă...
Îmi ia ţigara din colţul gurii şi trage un fum cu poftă. Evident, doar e primul fum al zilei.
- Ai vrea... Ai vrea să poţi să ştii toate astea la perfecţie? mă întreabă admirându-şi reflexia în geam.
- Păi, fac eu încurcat, îţi imaginezi! Aşa... din prima! rânjesc.
- Eşti sigur că ai vrea?
- Normal! spun sigur pe mine. Aş vrea sa ştiu... tot ce e în lume! De ce, unde, cum... TOT!
Râde.
- Auzi la el... normal! Îmi termină ţigara şi o stinge delicat în nisipul roşu din scrumieră. Un miros fals de vişină se ridică odată cu fumul.
- Mda, păi, ăăă… n-ar fi rău! Aş termina examenele şi... aş avea mai mult timp pentru tine! zic zâmbind tâmp.
- Păi examenele astea... n-au şi ele farmecul lor? întreabă ea ridicând dintr-o sprânceană.
- Hah... Ba daaa, cum sa nu? răspund ironic. E o reală plăcere...
Îmi zâmbeşte şi se aruncă în fotoliu. Strânge puţin din ochi, încercând să se ferească de soare.