Predispoziţie spre absurd Ep.0

Razele soarelui îi alintau faţa. Era o zi de început de vară când este îndeajuns de plăcut încât să nu îţi mai faci griji de ploicele reci sau de cer plumbuit. Apăsă pe buton şi plafonul maşinii se strânse şi se lăsă uşor în locaşul special din spatele scaunelor. Vântul îi trecea prin păr şi acest lucru îi plăcea la nebunie. Scoase o ţigară şi apăsă pe butonul de brichetă:
- Ar trebui să te laşi, zise ea în timp ce îşi scoase şi ea o ţigară.
Se auzi clicul clasic al brichetei. Ea îşi aprinse ţigara prima, puse bricheta la loc si apăsă din nou pe buton.
- Ipocrizia ta o să mă omoare înaintea ţigărilor, zise un pic ironic în timp ce o privi dulce.
- Eşti printre puţinele persoane care nu mă taxează pentru defectele mele, ba chiar reuşeşti să le pui întro lumină bună. Altcineva ar fi făcut cale întoarsă...
- ...dar eu te-am luat de soţie. Fraier am fost, dar na...să greşeşti e omeneşte...
- ...şi să-ţi tachinezi partenera de viaţă este...
- ...compensatoriu, zise el în timp ce îşi aprindea ţigara.
- AI GRIJĂ! se auzi ţipătul ei în timp ce reflexele lui îl făcură să tragă violent dreapta şi să rupă parapetul ce stătea între şosea şi râpă.
În acele puţine momente în care maşina se afla suspendată în aer, întreaga sa fiinţă parcă se concentră întrun singur gând.
- ...acesta nu este sfârşitul, auzi aievea în timp ce tot spaţiul din jurul său se transformă întru alb obositor.