Cuvântul… partea a 5a

Trag câteva fumuri pentru a-mi masca plânsul şi iau telefonul în mână. Trag aer în piept şi mă uit în lista de apeluri. Nu era greu de găsit numărul. De două zile l-am format de nenumărate ori, închizând fără să las măcar sa sune.
Degetul îmi tremură când apăs butonul verde de pe tastatură. Sângele îmi pulsează şi am impresia că Lars bate la tobe în pieptul meu.
- Alo... se aude din partea cealaltă.
Nodul din gât devine nod marinăresc şi lacrimile încep iar coborârea abruptă pe obrajii mei.
- Alo... îngaim. Salutare, te-am deranjat?
- Nu... Ce vrei? rosteşte vocea de dincolo.
Bag mâna pe sub mânecă. Ating uşor înţepăturile care încă mă dor.
Simt profilul şi îl citesc cu buricele degetelor, ca şi când n-ar fi un simplu tatuaj, ci Braille salvator:
- Simona...
- Da... îmi răspunde ea.
- Ce faci diseară?


Mobilul ţipă cunoscut... SMS. Îl citesc impasibil, parca dintr-un reflex stupid.
Blond: "Nu ştiu dacă să te compătimesc sau să te invidiez. Eşti dependent de iubire. Sună-mă oricând".
Plâng în voie. M-a iertat si... ne vedem diseară.